Biblioterapie (consiliere de grup)

CE ESTE BIBLIOTERAPIA DE GRUP

Este o formă de terapie care se folosește de literatură (literatură într-un sens larg, în cazul acesta) pentru a ajuta participanții să se înțeleagă mai bine pe ei înșiși, atît pe planul emoțiilor, cît și pe cel al gîndirii. Orice plus de înțelegere poate face lumină atît în mințile, cît și în sufletele noastre. Clarificarea cadrului conceptual și a celui emoțional au virtuți terapeutice. 

Textele aflate în discuție nu reprezintă obiectul întîlnirilor. Textele sînt un fel de al treilea interlocutor: ele ne permit să vorbim despre noi fără să fim obligați să pornim de la noi înșine. 


CUM SE DESFĂȘOARĂ

Pentru fiecare temă, facilitatorul propune cîteva scurte fragmente din diverști autori. În general, texte filosofice, dar pot fi și fragmente de roman, povestiri sau poeme relevante pentru tema în discuție.

Lectura acestor fragmente poate fi individuală (înainte de întîlnire sau în timpul întîlnirii) sau colectivă (în timpul întîlnirii, desigur).

Reflecția personală este următorul pas. Fiecare participant analizează modul cum se raportează la texte, ce emoții și ce gînduri îi trezesc textele citite. 

Discuția în grup presupune împărtășirea emoțiilor, a interpretărilor și-a experiențelor personale generate de texte și subiectul acestora. Regula e că ne ascultăm fără să ne judecăm. 


BENEFICII POSIBILE (BA CHIAR FOARTE PROBABILE)

Conexiune emoțională: sîntem împreună în jurul unui subiect care ne privește pe noi toți

Dezvoltarea empatiei: propriile noastre emoții nu sînt singure pe lume, mai există și emoțiile celorlalți și e bine să le înțelegem

Familiarizarea cu propria gîndire: limbajul ne ajută să dăm o formă gîndurilor, credințelor și convingerilor noastre

Clarificare conceptuală: ne expunem diverselor moduri de a gîndi o problemă sau un concept, atît cu ajutorul autorilor textelor, cît și al colegilor de grup


TEME PROPUSE

1. Iertarea — Trebuie să iertăm? 

De ce trebuie să iertăm? Există lucruri de neiertat? Care este opusul iertării? Pot ierta fără ca iertarea să-mi fie cerută? Ce înseamnă iertare impură? Care e relația între a ierta și a uita? Cum mai pot fi iertat/ă dacă cei cărora ar trebui să le cer iertare nu mai sînt în viață?

Texte din: Epictet, Seneca, Hannah Arendt, Vladimir Jankélévitch, Jacques Derrida, Emmanuel Lévinas

Număr estimativ de întîlniri pe această temă: 3


2. Prietenia — De ce avem nevoie de prieteni?

Ce este un prieten? Ce îi datorăm unui prieten? De cîte feluri este prietenia? De ce devine mai greu să ne facem prieteni pe măsură ce înaintăm în vîrstă? Poate există prietenie fără reciprocitate? Care este legătura între prietenie și singurătate? 

Texte din: Aristotel, Montaigne, Cicero, Sfîntul Augustin, Gellu Naum, Georg Trakl, Cioran, Nietzsche

Număr estimativ de întîlniri pe această temă: 3


3. Singurătatea — Cîtă singurătate putem duce?

De cîte feluri este singurătatea? Care este opusul singurătății? Cum poate fi îmblînzită singurătatea? Ce înseamnă împrietenirea cu sine (befriending oneself)? Homo Solus vs Homo Risibilis? În ce relație se află singurătatea cu prietenia, dragostea, faptul de a fi muritor? 

Texte din: Karl Jaspers, Montaigne, Kafka, Camus, Hannah Arendt, Ben Lazare Mijuskovic, John McGraw, August Strindberg, Nietzsche, Cioran etc.

Număr estimativ de întîlniri pe această temă: 5


4. Finitudinea — Cum trăim știind că vom muri?

Dacă ai ști cît timp mai ai de trăit, ai trăi altfel? Dacă răspunsul e da, ce te împiedică să începi deja să trăiești altfel? Ce înseamnă a trăi cum trebuie? 

Texte din: Seneca, Tolstoi, Cioran, Yalom, Platon, Montaigne, Epicur, Lucrețiu, Seneca, Heidegger, Johannes von Tepl, Jonh Donne, Paul Auster

Număr estimativ de întîlniri pe această temă: 3


INFO: 

O ședință de biblioterapie de grup durează 2 ore și 30 de minute, cu o pauză de 10 minute. 

Prețul e 200 de lei per ședință. 

Întîlnirile au loc în București, Calea Dorobanților 133, joia, interval orar: 19:00-21:30

Număr de participanți: 5-7.

Înscrieri: e-mail iulian.tanase@gmail.com / whatsapp 0726693947

Prima întîlnire pe tema iertării: joi, 10 septembrie.