ARGUMENT:
Copilul este o ființă stranie. El apare pe lume după o foarte lungă călătorie. Cele nouă luni de viață intrauterină reprezintă doar o mică parte, ultima etapă a acestei lungi călătorii. El apare pe lume pentru a ne reaminti nouă, adulților, că odinioară am fost ființe libere. El nu are nici o problemă, în primii ani de viață, să stea gol în fața oricui i se nimerește prin preajmă și nu are nici o problemă să spună ce gîndește. Dincolo de orice formă de dresaj social și cultural, copilul este primitivul aterizat în prezent dintr-o lume veche, foarte veche, în care gîndirea magică era la ea acasă. Pereții camerelor în care el se joacă sînt echivalentul pereților peșterilor pe care desenau primii oameni. Cînd copilul desenează pe pereți, timpul se curbează și extremitatea sa din prezent se întoarce în urmă cu 40.000 de ani, să zicem. Iată discul roșu, descoperit în peștera El Castillo din nordul Spaniei, strălucind pe peretele unei camere dintr-un apartament din București.
Copiii sînt, de asemenea, foarte poeți. Ființe atente la tot ce mișcă în jurul lor, copiii se miră, pun întrebări pe care adulții au renunțat de mult să și le mai pună, inventează, își imaginează, se joacă. Jocul este instrumentul preferat prin care ei descoperă lumea.
Copiii au infinitul în sînge. Copiii au infinitul la degetul mic. N-au auzit de infinitul mare sau de infinitul mic, nici de calculul infinitezimal, pe paternitatea căruia s-au păruit alde Leibniz și Newton, n-au auzit de Lebniz sau Newton, însă, chiar și așa, copiii îți pot spune fără să clipească: „Te iubesc pînă la infinit!“ sau chiar „Te iubesc pînă la capătul infinitului!“. Capătul infinitului este ceva inimaginabil pentru o minte rațională și, probabil, la fel e și capacitatea lor de a iubi și de a-și imagina. Unul dintre lucrurile esențiale care îi deosebesc pe copii de adulți e tocmai această nonșalanță cu care pun ei capac infinitului, umanizîndu-l. În interiorul gîndirii magice, căreia copiii îi dau glas neîncetat, totul este posibil.
Scriitorul Philip Pullman spunea în urmă cu zece ani, cu ocazia primirii Premiului Astrid Lindgren Memorial Award, că cei mici au nevoie de artă, povești, poezie și muzică în aceeași măsură în care au nevoie de dragoste, hrană, aer proaspăt și joacă. „Noi afirmăm, cu îndreptățire, că fiecare copil are dreptul la hrană și locuință, la educație, la îngrijire medicală și așa mai departe. Dar trebuie să înțelegem că fiecare copil are totodată dreptul la experiență culturală. Trebuie să înțelegem pe de-a-ntregul că fără povești, fără poeme, fără pictură și muzică, copiii ar muri de foame“, și încheie Pullman frumoasa sa pleadoarie.
Acest atelier de storytelling vine în întîmpinarea nevoii de joc-ca-experiență-culturală a copiilor. Atelierul își propune ca, prin diverse jocuri/exerciții de creativitate și improvizație, să le dezvolte copiilor limbajul și să le cultive imaginația.
LISTĂ DE JOCURI / ACTIVITĂȚI:
• Desenează o poveste (copiii sînt invitați să facă o serie de desene, fără legătură între ele, apoi să construiască o poveste care să treacă prin toate desenele făcute);
• Ce s-ar întîmpla dacă (inventăm povești plecînd de la ipoteze fantastice);
• Piatra în lac (mintea e un lac, aruncăm un cuvînt în lac și apoi pescuim povești din propria minte);
• Binomul fantastic; ce legături există între două cuvinte fără legătură între ele;
• Dezvoltarea limbajului: prefixul arbitrar, greșeala creativă, deturnarea unor versuri etc.;
• Cuvinte frumoase vs. cuvinte urîte; ce culoare au cuvintele;
• Întrebare-răspuns: Experimentul Zaica; Experimentul Mamatata;
• Jocul „Cine bate la ușă?“. Deschizi – nu deschizi; Jocul „Tribunalul Copiilor“ (judecăm faptele unor personaje din anumite povești);
• Tehnica înstrăinării (tratăm obiectele ca pe niște ființe vii și le punem să dialogheze între ele);
• Crearea de ghicitori (învățăm să creăm singuri ghicitori prin învățarea unor pași simpli);
• Greșind poveștile celebre, prin introducerea unor elemente străine: Scufița ajunge la casa bunicii cu elicopterul; Cenușăreasa are o soră geamănă și, de aici, tot felul de încurcături; Albă ca Zăpada află că există o prințesă pe nume Neagra ca Smoala și pornește în căutarea ei etc.
• Constelații de personaje din povești/desene animate/filme de animație: Scufița Roșie se întîlnește în pădure cu Hänsel și Gretel, Pinocchio nimerește în casa celor șapte pitici; Remy, șobolănașul din Ratatouille, descoperă în restaurantul lui Gusteau un acvariu în care se află Nemo și îl ajută să evadeze, nu înainte de a-i prepara o tocăniță de alge marine și flori de anemone etc.)
• Colajul: decupăm cuvinte din reviste, le amestecăm bine și facem poezii și povestioare cu ajutorul hazardului;
• Oameni și elemente: Omul de sticlă, Omul de fier, Omul de gheață, Omul de înghețată, Omul de ciocolată, Omul de brînză, Omul de lemn, Omul de foc etc. – construim povești cu toți aceștia, învățînd despre cum interacționează anumte elemente/materii unele cu altele.
• Ce se întîmplă după ce povestea s-a încheiat: vrem să știm ce li s-a întîmplat personajele în lungul răstimp în care au trăit fericiți pînă la adînci bătrîneți.
